MODALITĂȚI DE MĂSURARE / FACTURARE:
I. Principii generale privind facturarea:
- În funcție de modalitatea de încheiere a contractului de furnizare a gazelor naturale, clientul final primește:
a) facturi emise de furnizor, în situația în care contractul de furnizare este încheiat cu servicii reglementate incluse, iar prețul de furnizare prevăzut în contract include atât prețul gazelor naturale furnizate, cât și tarifele pentru transportul/distribuția acestora, după caz, la locul de consum al clientului final;
b) facturi separate, în situația în care contractul de furnizare este încheiat fără servicii reglementate incluse, iar prețul de furnizare prevăzut în contract include doar prețul gazelor naturale furnizate, respectiv facturi emise de furnizor pentru gazele naturale furnizate și facturi emise de operator/operatori pentru transportul/distribuția acestora, după caz, la locul de consum, conform contractelor încheiate cu clientul final pentru prestarea acestor servicii.
- Facturarea gazelor naturale furnizate la locul de consum al clientului final se realizează de către furnizor pe baza consumului de gaze naturale, exprimat în unități de energie, aferent perioadei de facturare, și a prețului de furnizare prevăzut în contract, valabil în perioada de facturare.
- Furnizorul emite factura pentru fiecare loc de consum al clientului final sau, cu acordul părților, pentru mai multe locuri de consum ale acestuia, indicând separat consumul de gaze naturale facturat și valoarea de plată pentru fiecare loc de consum în parte.
- În situația în care, la același loc de consum, există ambele tipuri de clienți finali, gazele naturale fiind utilizate atât pentru consum casnic, cât și pentru consum noncasnic, este necesară modificarea instalației de utilizare, în vederea separării și măsurării în mod distinct, prin intermediul unor echipamente de măsurare pentru decontare fiscală, a consumurilor specifice fiecărui tip de client în parte.
- În cazul în care nu este posibilă, din punct de vedere tehnic, separarea instalațiilor de utilizare, clienții finali și furnizorii de la acel loc de consum încheie o convenție comună privind alocarea cantităților furnizate, în care se prevede modalitatea de stabilire a ponderii consumului casnic, respectiv noncasnic, din totalul consumului de gaze naturale.
II. Perioada de facturare:
- Factura pentru gazele naturale furnizate la locul de consum al clientului final se emite de către furnizor pentru fiecare perioadă de facturare stabilită prin contractul de furnizare a gazelor naturale.
- Pentru furnizarea în regim de ultimă instanță perioada de facturare este lunară.
- Pe piața concurențială, perioada de facturare este convenită de părți prin contractul aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial, cu respectarea următoarelor principii:
a) pentru clienții casnici nu poate depăși 3 luni;
b) pentru clienții noncasnici nu poate depăși 6 luni.
- Furnizorul are obligația să ofere clientului final, la încheierea contractului aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial, posibilitatea de a opta pentru o perioadă de facturare lunară; în situația în care sunt puse la dispoziția clientului final mai multe opțiuni privind perioada de facturare, furnizorul are obligația să îl informeze corespunzător pe acesta cu privire la posibila fluctuație a costurilor în funcție de perioada de facturare aleasă.
- Orice modificare a perioadei de facturare convenită de părți prin contractul aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial se face prin act adițional la acesta.
III. Modul de determinare a consumului de gaze naturale aferent unei perioade de facturare:
- Stabilirea consumului de gaze naturale, exprimat în unități de energie, ce reprezintă cantitatea de energie furnizată aferentă perioadei de facturare, se realizează prin înmulțirea cantității de gaze naturale, exprimată în mc, aferentă perioadei de facturare, cu puterea calorifică superioară a acestora, aferentă perioadei de facturare, în conformitate cu prevederile regulamentului de măsurare aprobat de ANRE.
- Cantitatea de gaze naturale furnizată clientului final se măsoară prin intermediul echipamentului de măsurare de către operatorul conductei/sistemului la care este racordat locul de consum, în conformitate cu prevederile regulamentului de măsurare aprobat de ANRE; în cazul în care se constată funcționarea defectuoasă a echipamentului de măsurare, cantitatea de gaze naturale furnizată la locul de consum se recalculează conform prevederilor legislației în vigoare.
- Pentru determinarea cantității de gaze naturale furnizate clientului final în vederea emiterii facturii pe baza consumului efectiv realizat, operatorul conductei/sistemului la care este racordat locul de consum al clientului final are obligația să efectueze citirea indexului echipamentului de măsurare la intervale determinate, cu respectarea următoarelor principii:
a) intervalul de citire a indexului echipamentului de măsurare stabilit de către operator, în vederea determinării cantității de gaze naturale furnizate unui client casnic, nu trebuie să depășească 3 luni;
b) intervalul de citire a indexului echipamentului de măsurare stabilit de către operator, în vederea determinării cantității de gaze naturale furnizate unui client noncasnic, nu trebuie să depășească 6 luni.
- Cantitatea de gaze naturale, exprimată în mc, corespunzătoare intervalului dintre două citiri consecutive ale operatorului se determină prin diferență între indexul nou citit la sfârșitul intervalului de citire și indexul vechi citit la sfârșitul intervalului de citire anterior.
- Pentru perioada de facturare în care operatorul efectuează citirea indexului echipamentului de măsurare, facturarea se realizează pe baza consumului efectiv de gaze naturale, determinat de operator și preluat de furnizor.
- În cazul în care intervalul de citire de către operator a indexului echipamentului de măsurare este mai mare decât perioada de facturare, prevăzută în contractul de furnizare a gazelor naturale, facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale operatorului se realizează, după caz:
a) pe baza consumului efectiv de gaze naturale, determinat prin autocitirea indexului echipamentului de măsurare de către clientul final și transmiterea acestuia în intervalul de timp și în condițiile comunicate de furnizor;
b) pe baza unui consum estimat de gaze naturale, prevăzut într-o convenție de consum stabilită de comun acord de clientul final cu furnizorul la încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, care se preia doar în situația în care clientul final nu transmite indexul autocitit în intervalul de timp și în condițiile comunicate de furnizor.
- Pentru situația prevăzută anterior, furnizorul are obligația să efectueze o regularizare pentru perioada cuprinsă între două citiri consecutive, în prima factură emisă după momentul citirii indexului echipamentului de măsurare de către operator, dacă constată că la sfârșitul intervalului de citire există diferențe între consumul efectiv realizat de către clientul final și consumul facturat acestuia, în intervalul dintre citirile operatorului.
- Pentru situația prevăzută la lit. a), în vederea transmiterii indexului echipamentului de măsurare determinat prin autocitire, furnizorul are obligația să comunice clientului final, prin intermediul facturii, cel puțin următoarele informații:
a) intervalul de timp în care se poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile calendaristice;
b) linia telefonică dedicată și gratuită, care înregistrează atât data transmiterii indexului autocitit, cât și conținutul mesajului; suplimentar, se pot pune la dispoziția clientului final și alte mijloace de transmitere a indexului, ca de exemplu, dar fără a se limita la acestea, mijloace electronice.
- Pentru situația prevăzută la lit. b), consumul estimat prevăzut în convenția de consum se poate stabili fie pe baza istoricului de consum al anului anterior, fie pe baza cantităților lunare determinate pe baza profilului de consum anual; convenția de consum poate fi modificată oricând pe parcursul derulării contractului, la inițiativa clientului final, în situația în care acesta consideră că valorile estimate nu mai corespund consumului real, cu condiția ca noile valori să fie notificate furnizorului cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea perioadei respective de facturare.
IV. Informațiile cuprinse în factură:
- Furnizorul are obligația să emită facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare, complete, lizibile și ușor de înțeles, care să ofere clienților finali posibilitatea să își ajusteze propriul consum și să compare condițiile comerciale de furnizare a gazelor naturale.
- În factură și/sau în documentele anexate acesteia sunt incluse următoarele tipuri de informații:
a) informații prioritare care oferă clientului final toate elementele necesare pentru a înțelege cum este facturat consumul de gaze naturale, exprimat în unități de energie, și cât trebuie să plătească pentru acest consum;
b) informații adiționale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale;
c) informații privind facturarea care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat și a costului actual cu gazele naturale, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-și ajusta propriul consum.
- Furnizorul trebuie să includă în factura emisă clientului final pentru locul de consum, pe prima sau cel mult a doua pagină a facturii, cel puțin următoarele informații prioritare:
a) datele de identificare și de contact ale furnizorului;
b) datele de identificare ale clientului final, adresa locului de consum și adresa de facturare, în cazul în care aceasta este diferită față de adresa locului de consum;
c) codul de client atribuit de furnizor;
d) codul locului de consum atribuit de operator - CLC;
e) numărul și data emiterii facturii;
f) data de începere și de sfârșit a perioadei de facturare;
g) termenul scadent de plată;
h) denumirea produselor/serviciilor facturate, după caz, și unitățile de măsură ale acestora;
i) prețul unitar pentru furnizarea gazelor naturale, exprimat în lei/MWh sau în submultiplu lei/kWh, și prețul unitar/tarifele/taxele aplicat/aplicate pentru fiecare produs/serviciu care este facturat distinct pe lângă furnizarea gazelor naturale, nefiind inclus în prețul unitar pentru aceasta, după caz;
j) tipul prețului unitar pentru furnizarea gazelor naturale (fix/variabil);
k) componentele incluse în prețul unitar pentru furnizarea gazelor naturale, cu precizarea celor care sunt reglementate sau o referință cu privire la locul unde poate fi găsită o descriere detaliată a acestora;
l) valoarea de plată pentru fiecare produs/serviciu facturat;
m) intervalul de timp și modalitatea/modalitățile prin care clientul poate transmite indexul echipamentului de măsurare determinat prin autocitire, în cazul clientului final la care intervalul de citire de către operator este mai mare decât perioada de facturare;
n) indexul echipamentului de măsurare folosit la începutul și sfârșitul perioadei de facturare pentru determinarea cantității de gaze naturale, exprimată în mc; în cazul clientului final la care intervalul de citire de către operator este mai mare decât perioada de facturare se va preciza modul prin care a fost determinat indexul, respectiv citire de către operator/autocitire de către clientul final/estimare pe baza convenției de consum;
o) cantitatea de gaze naturale, exprimată în mc, aferentă perioadei de facturare;
p) valoarea puterii calorifice superioare aferente perioadei de facturare;
q) cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh, ce reprezintă consumul de gaze naturale facturat;
r) modalitatea de conversie a cantității de gaze naturale, exprimată în mc, în cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh;
s) informații legate de accizarea gazelor naturale;
ș) valoarea TVA;
t) valoarea totală de plată (cu TVA);
ț) modalitățile de plată a facturii;
u) datele de contact ale centrului de relații cu clienții pus la dispoziție de furnizor;
v) numărul de telefon pus la dispoziție de operator pentru sesizarea situațiilor de urgență privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor clientului final sau ale operatorului.
- În situația în care clientul final nu achită o factură în termenul scadent, factura/facturile ulterioară/ulterioare trebuie să cuprindă informații privind debitul anterior neachitat la momentul emiterii facturii și semnificația fiecărei obligații de plată cuprinse în factură.
- Furnizorul trebuie să pună la dispoziția clienților finali prin intermediul facturii și/sau a documentelor anexate acesteia cel puțin următoarele informații adiționale:
a) informații privind dreptul clientului final de a schimba furnizorul, în mod gratuit, cu respectarea condițiilor contractuale, conform procedurii aprobate de ANRE, cu precizarea că "Lista operatorilor economici, titulari de licență de furnizare a gazelor naturale" este publicată pe pagina de internet a ANRE;
b) informații privind modalitățile de transmitere a plângerilor de către clienții finali, precum și privind opțiunile pe care le au aceștia în cazul în care nu sunt satisfăcuți de modul de soluționare a plângerii de către furnizor, conform procedurii- cadru privind obligația furnizorilor de soluționare a plângerilor clienților finali, aprobată de ANRE;
c) informații privind măsurile pe care furnizorul are dreptul să le ia, conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat, în situația în care clientul final nu achită factura în termenul scadent;
d) informații privind dreptul clientului final de a beneficia de un nivel minim de calitate a activității de furnizare și a serviciilor aferente alimentării cu gaze naturale, a cărui nerespectare atrage plata de către prestatorul activității/serviciului respectiv a unei penalități/compensații clientului final afectat, conform standardelor de performanță aprobate de ANRE;
e) orice alte informații prevăzute de legislația în vigoare pe care furnizorul este obligat să le pună la dispoziție clientului final prin intermediul facturii și/sau al documentelor anexate acesteia.
- Furnizorul va pune la dispoziția clienților casnici, prin intermediul facturii și/sau al documentelor anexate acesteia, informații privind tipurile de facilități puse la dispoziție de furnizor clienților vulnerabili sau o referință cu privire la locul unde acestea pot fi consultate.
- Furnizorul trebuie să pună la dispoziția clienților finali prin intermediul facturii și/sau al documentelor anexate acesteia cel puțin următoarele informații privind facturarea:
a) prețul actual și consumul real de gaze naturale;
b) comparații între consumul actual al clientului final și consumul corespunzător aceleiași perioade a anului anterior, în măsura în care aceste informații sunt disponibile, preferabil sub formă grafică;
c) informații privind conceptul de eficiență energetică, respectiv datele de contact ale unor instituții cu atribuții în domeniul energiei, de unde clienții finali pot obține informații privind măsurile disponibile de îmbunătățire a eficienței energetice, profilurile de referință privind consumul individual și alte specificații tehnice ale aparatelor energetice care pot contribui la reducerea consumului.
- Informațiile privind facturarea se transmit clientului final de către furnizor, cel puțin o dată la 6 luni, la cererea clientului final sau în cazul în care clienții finali au optat pentru factura electronică.
- În cazul în care intervalul de citire a indexului echipamentului de măsurare de către operator este mai mare decât perioada de facturare, furnizorul va include în factura prin care efectuează regularizarea pentru perioada cuprinsă între două citiri, suplimentar față de informațiile prevăzute anterior, următoarele informații:
a) indicarea într-o manieră clară că aceasta este o factură de regularizare;
b) perioada pentru care se face regularizarea;
c) indexul echipamentului de măsurare determinat de operator prin citire la începutul și sfârșitul perioadei pentru care se face regularizarea;
d) cantitatea de gaze naturale, exprimată în mc, consumată efectiv în perioada pentru care se face regularizarea; e) valoarea puterii calorifice superioare medii aferente perioadei pentru care se face regularizarea, calculată ca medie aritmetică a puterilor calorifice superioare pentru fiecare zi din perioada de regularizare;
f) cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh, ce reprezintă consumul efectiv de gaze naturale realizat în perioada pentru care se face regularizarea;
g) cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh, ce reprezintă consumul facturat de gaze naturale în intervalul dintre citirile operatorului;
h) soldul debitor/creditor la sfârșitul perioadei pentru care se face regularizarea, calculat pe baza diferenței dintre consumul efectiv realizat și consumul facturat în intervalul dintre citirile operatorului, respectiv suma pe care clientul final o mai are de achitat furnizorului sau suma datorată de furnizor clientului final ca urmare a efectuării regularizării, după caz.
- În cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma plătită în plus de către acesta este mai mare de 100 lei, furnizorul are obligația să restituie această sumă conform prevederilor legale în vigoare.
- În situația în care în urma regularizării suma plătită în plus de către clientul casnic este mai mică de 100 lei, suma va fi compensată în contul facturilor următoare.
V. Emiterea facturilor:
- Furnizorul emite factura reprezentând contravaloarea consumului de gaze naturale la locul de consum al clientului final după fiecare perioadă de facturare stabilită conform contractului de furnizare a gazelor naturale.
- Prin derogare de la alin. anterior, prin contractul de furnizare a gazelor naturale, părțile pot conveni o altă periodicitate de emitere a facturii; furnizorul poate factura în avans, înainte de încheierea perioadei de facturare, numai la solicitarea scrisă a clientului final, care trebuie să cuprindă perioada pentru care se solicită facturarea în avans, sau în condițiile stabilite prin contractul aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial.
VI. Transmiterea facturilor și a documentelor anexate acesteia:
- Furnizorul pune la dispoziția clientului final două modalități de transmitere a facturii și a documentelor anexate acesteia, respectiv în format tipărit și în format electronic, iar clientul final are posibilitatea să opteze pentru oricare dintre acestea.
- Factura emisă de furnizor se transmite clientului final prin modalitatea stabilită prin contractul de furnizare a gazelor naturale; furnizorul asigură schimbarea modalității de transmitere a facturii oricând, la solicitarea clientului final, transmisă în scris sau electronic, fără a fi necesară încheierea unui act adițional la contract.
- Utilizarea facturii în format electronic face obiectul acceptării exprese de către clientul final.
- Furnizorul are obligația să transmită factura la adresa locului de consum al clientului final, cu excepția cazului în care clientul final a desemnat o altă adresă de corespondență sau a ales o modalitate electronică de transmitere a facturii.
- Furnizorul este responsabil de transmiterea către clienții finali a facturilor, în mod gratuit și timp util, astfel încât plata acestora să poată fi efectuată până la data scadenței.
VII. Plata facturii:
- Plata contravalorii consumului de gaze naturale se efectuează de clientul final în baza facturii emise de către furnizor, cu respectarea termenului scadent de plată prevăzut în contractul de furnizare a gazelor naturale.
- În cazul în care data scadenței facturii este o zi nelucrătoare, termenul se socotește împlinit în următoarea zi lucrătoare. - În cazul în care echipamentul de măsurare este cu sistem de preplată, plata contravalorii consumului de gaze naturale se face anticipat. Furnizorul stabilește pentru fiecare încărcare de cartelă un prag minim și un prag maxim, acestea reprezentând cantitatea minimă și, respectiv, maximă de gaze naturale, plătită în avans prin încărcarea cartelei.
- Plata pentru furnizarea gazelor naturale se efectuează prin instrumentele legale de plată, cu numerar sau fără numerar, conform prevederilor legale în vigoare.
- Furnizorul are obligația să pună la dispoziția clientului final cel puțin două modalități de plată a facturii, dintre care cel puțin una fără comisioane pentru plata sumelor aferente, care să nu creeze discriminări nejustificate între clienți.
- Furnizorul are obligația să pună la dispoziția clientului casnic cel puțin o modalitate de plată a facturii care să îi permită plata în numerar a acesteia, ușor accesibilă și fără costuri suplimentare.
- Modalitățile de plată oferite de furnizor se specifică în contractul de furnizare a gazelor naturale și în factura transmisă clientului final.
- Pentru furnizarea în regim de ultimă instanță, obligația de plată se consideră îndeplinită la data efectuării plății de către clientul final, cu excepția situației în care plata se face prin virament bancar, caz în care obligația în cauză este considerată îndeplinită la data la care contul furnizorului a fost alimentat cu suma care a făcut obiectul plății.
- Pentru furnizarea pe piața concurențială, obligația de plată se consideră îndeplinită conform clauzelor specifice stabilite prin contractul aferent furnizării gazelor naturale în regim concurențial, cu excepția situației în care plata se face prin virament bancar, caz în care obligația în cauză este considerată îndeplinită la data la care contul furnizorului a fost alimentat cu suma care a făcut obiectul plății.
- Pentru neachitarea de către clientul final, în termenul scadent prevăzut în contractul de furnizare a gazelor naturale, a facturii reprezentând contravaloarea consumului de gaze naturale, furnizorul are dreptul să aplice dobânzi penalizatoare pentru întârziere în efectuarea plății, în termenul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, și să ia, succesiv, următoarele măsuri:
a) transmiterea, în mod gratuit, a unui preaviz clientului final, în situația în care urmează să întrerupă furnizarea la locul de consum, în termenul și printr-o modalitate de comunicare agreată de părți prin contractul de furnizare a gazelor naturale; preavizul de întrerupere a furnizării gazelor naturale pentru neachitarea facturii trebuie să aibă un termen de cel puțin 15 zile calendaristice în cazul clienților casnici, respectiv de cel puțin 3 zile calendaristice în cazul clienților noncasnici;
b) întreruperea furnizării gazelor naturale la locul de consum al clientului final, în condițiile specificate în contractul de furnizare a gazelor naturale, cu condiția să fie îndeplinită măsura prevăzută la lit. a);
c) transmiterea, în mod gratuit, a unui preaviz clientului final, în situația în care urmează să rezilieze contractul de furnizare a gazelor naturale, în termenul și în condițiile prevăzute în acest contract; preavizul de reziliere a contractului de furnizare a gazelor naturale trebuie să aibă un termen de cel puțin 15 zile calendaristice;
d) rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale.
- Suplimentar față de măsurile prevăzute, anterior întreruperii, furnizorul are dreptul să dispună, atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, limitarea furnizării gazelor naturale, în termenul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, cu un preaviz de cel puțin 3 zile calendaristice.
- La cererea clientului final, furnizorul poate, după caz:
a) să ofere o modalitate alternativă de efectuare a plății, pentru clientul final care se confruntă cu dificultăți la efectuarea plății facturii prin modalitățile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale;
b) să negocieze cu acesta un plan de eșalonare a sumelor datorate de clientul final care se confruntă cu dificultăți financiare la plata facturii, situație în care perioada de eșalonare la plată se stabilește de furnizor în funcție de cuantumul obligațiilor de plată și de capacitatea financiară de plată a clientului final.
- Pe piața concurențială, în cazul clientului final căruia i-a fost întreruptă furnizarea gazelor naturale la locul de consum pentru neachitarea facturii reprezentând contravaloarea consumului de gaze naturale, furnizorul are dreptul să solicite acestuia constituirea unei garanții financiare, valoarea și condițiile în care se constituie această garanție fiind prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, conform acordului de voință al părților contractante.
VIII. Decontul final de lichidare:
- În termen de maximum 42 de zile calendaristice de la data încetării contractului de furnizare a gazelor naturale, furnizorul are obligația de a transmite clientului final factura cu decontul final de lichidare.
- În situația în care decontul final de lichidare conține un sold pozitiv, clientul final are obligația să achite contravaloarea facturii până la termenul scadent.
- În situația în care decontul final de lichidare conține un sold negativ, furnizorul are obligația să returneze clientului final suma datorată, în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.