ART. 10. CONSUMATORUL ARE URMĂTOARELE DREPTURI:
- a) să fie alimentat cu gaze naturale în conformitate cu prevederile prezentului contract;
- b) să solicite furnizorului modificarea și completarea prezentului contract și a anexelor acestuia, atunci când apar elemente noi sau când consider necesară detalierea ori completarea clauzelor contractuale;
- c) să solicite furnizorului întreruperea / limitarea / reluarea alimentării cu gaze naturale;
- d) să solicite înlocuirea echipamentului de măsurare, pe cheltuiala sa, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- e) să transmită indexul echipamentului de măsurare, determinat lunar prin autocitire, în condițiile şi la termenele precizate de furnizor;
- f) să aibă acces la aparatele de măsurare pentru decontare care nu sunt pe proprietatea sa, în prezența personalului împuternicit al furnizorului/operatorului sistemului de distribuție;
- g) să aibă acces la grupurile de măsurare / contoare, în vederea decontării, chiar dacă acestea se află în incinta operatorului de distribuție;
- h) să solicite furnizorului plata daunelor provocate ca urmare a întreruperilor în furnizarea de gaze naturale, dovedite a fi din vina acestuia;
- i) să transmită eventualele sesizări / plângeri fie pe e-mail la adresa office@gaznordest.ro, fie prin completarea și transmiterea pe support hârtie sau în format electronic a Formularului de înregistrare a plângerii – secțiunile A și B, ce poate fi descărcat de la adresa https://gaznordest.ro/new/contact.
- j) toate celelalte drepturi prevăzute de reglementările în vigoare.
ART. 11. CONSUMATORUL ARE URMĂTOARELE OBLIGAȚII:
- a) să achite integral şi la termen facturile emise de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, precum şi după caz, majorările de întârziere aferente;
- b) să folosească exclusiv aparatele de utilizare care respectă cerințele legislației în vigoare şi să nu realizeze intervenții neautorizate asupra aparatelor şi instalațiilor de utilizare a gazelor naturale;
- c) să nu revândă gazele naturale contractate;
- d) să platească contravaloarea eventualelor tarife şi taxe aferente serviciului de distribuţie şi transport, impuse de operatorii licentiaţi ai acestor servicii, sau alte taxe şi tarife impuse de alte autorităţi de reglementare.
- e) să suporte cheltuielile aferente verificării metrologice a echipamentului de măsurare aflat în proprietatea sa, inclusiv a reparațiilor necesare menținerii în clasa de exactitate;
- f) să suporte consecinţele ce decurg din limitarea sau din întreruperea furnizării gazelor naturale ca urmare a neplăţii obligațiilor contractuale;
- g) Să solicite verificarea grupurilor de măsură, atunci când se consideră ca acestea înregistrează eronat;
- h) să sesizeze imediat furnizorul în legătură cu orice defecțiune pe care o constată în funcționarea echipamentului de măsurare şi să asigure accesul împuternicitului operatorului de sistem la acesta;
- i) să permită accesul în vederea citirii indexului echipamentului de măsurare, în orice moment pe perioada derulării contractului, în situația în care echipamentul de măsurare se află pe proprietatea consumatorului;
- j) să notifice furnizorului orice schimbare a datelor sale de identificare, prevăzute în prezentul contract;
- k) Să notifice furnizorul înainte de începerea unei luni contractuale asupra modificării cantităţilor de gaze naturale prognozate a fi contractate;
- l) Să notifice furnizorul despre intenţia de denunţare unilaterală a contractului;
- m) În cazul în care consumatorul este deconectat, va suporta toate cheltuielile generate de acest proces, calculate de către Operatorul Zonal de Distribuţie;
- n) Să informeze Furnizorul despre factorii ce ameninţă intrarea sa în insolvență;
- o) Să comunice Furnizorului în scris, în termen de 5 zile calendaristice, pierderea calităţii de deţinător al spaţiului pentru care a fost încheiat prezentul contract;
- p) Să permită accesul reprezentantului operatorului în scopul de a presta activitatea de întrerupere/limitare a parametrilor tehnici/reluare a alimentării cu gaze naturale la locul de consum, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ori de a monta, demonta, sigila, întreţine, verifica, înlocui sau citi indexul echipamentului de măsurare, precum şi pentru a întreţine, verifica sau remedia defecţiunile intervenite la instalaţiile aflate în exploatarea operatorului;
- q) Să efectueze verificările şi reviziile tehnice periodice ale instalaţiilor de utilizare, în conformitate cu reglementările în vigoare, şi să pună la dispoziţia împuternicitului operatorului de sistem fişele de evidenţă a lucrărilor periodice de verificare/revizie tehnică periodică;
- r) Să considere valid contractul de la data semnarii si nu de la data efectiva de incepere a livrarilor;
- s) Să iși asume responsabilitatea financiară pentru plata dezechilibrelor pe care le generează pe piața de gaze naturale în conformitate cu reglementările aprobate de ANRE;
- t) În cazul în care Cumpărătorul poate beneficia de regim de scutire/exceptare de la plata accizelor conform Codului fiscal, acesta va notifica Furnizorul şi va pune la dispoziția acestuia toate documentele prevăzute de legislația în vigoare în vederea scutirii/exceptării de la plata accizelor.